Facultatea de Inginerie Electrică organizează sesiune de licenţă și disertație în perioada 1-7.07.2025.
Înscrierea absolvenților în vederea susținerii examenului de diplomă se realizează până la data de 20 iunie 2025 prin depunerea proiectelor de diplomă, la secretariat, însoţite de următoarele acte:
SESIUNEA DE RESTANȚE, PREVĂZUTĂ ÎN STRUCTURA CADRU A ANULUI UNIVERSITAR ÎN CURS, PENTRU STUDENȚII DIN AN TERMINAL SE VA DESFĂȘURA ÎN INTERVALUL 23-29 IUNIE 2025.
STUDENȚII DIN ANII II, III ȘI IV LICENȚĂ CARE DORESC SĂ SUSȚINĂ EXAMENE RESTANTE DIN ANII ANTERIORI (SEMESTRUL II), O POT FACE ÎN PERIOADA SESIUNII 2-22.06.2025, ÎN REGIM DE TAXĂ, CONFORM REGULAMENTULUI (n x 50 RON).
În perioada 01.02.2025 – 31.01.2028, la nivelul Universității din Craiova se desfășoară proiectul ” EDU-ACCESS: Program integrat pentru creșterea accesului la studii universitare și prevenirea abandonului” Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Studenții din anul IV, ciclul de studii licență și anul II, ciclul de studii master, care îndeplinesc condițiile de a susține examenul de diplomă, respectiv disertația, în sesiunea iulie 2025, trebuie să trimită cadrului didactic îndrumător proiectul/disertația până la data de 10 iunie 2025 în vederea verificării antiplagiat.