e-Learning in electrical engineering

Căutare | Principii de navigare
Importanţa tematicii Filiera eoliană Filiera solară Probleme de realizare

4. Importanţa eolienelor

Situaţia actuală

Noile cerinţe în domeniul dezvoltării durabile au determinat statele lumii să îşi pună problema metodelor de producere a energiei şi să crească cota de energie produsă pe baza energiilor regenerabile. Protocolul de la Kyoto angajează statele semnatare să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Acest acord a determinat adoptarea unor politici naţionale de dezvoltare a eolienelor şi a altor surse ce nu degajă bioxid ce carbon.

Trei factori au determinat ca soluţia eolienelor să devină mai competitivă:
• noile cunoştinţe şi dezvoltarea electronicii de putere;
• ameliorarea performanţelor aerodinamice în conceperea turbilneor eoliene;
• finanţarea naţională pentru implantarea de noi eoliene.

(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

În prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile în producerea energiei electrice, este scăzută. S poate spune că potenţialul diferitelor filiere de energii regenerabile, este sub-exploatat. Totuşi, ameliorările tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene, într-un ritm permanent crescător în ultimii ani, cu o evoluţie exponenţială, având o rată de creştere de 25% în 2003.

(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Filiera eoliană este destul de dezvoltată în Europa, deţinând poziţia de lider în topul energiilor regenerabile. Acest tip de energie regenerabilă asigură necesarul de energie electrică pentru 10 milioane de locuitori. Dealtfel, 90 % din producătorii de eoliene de medie şi mare putere, se află în Europa.

(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Repartiţia în Europa a energiei electrice produse pe baza eolienelor, arată diferenţe între state. Germania este liderul pe piaţa europeană, în ciuda unei încetiniri în 2003 a instalărilor. Spania, pe poziţia a doua, continuă să instaleze intensiv parcuri eoliene. Danemarca este pe a treia poziţie, având dezvoltate eoliene offshore şi trecând la modernizarea eolienelor mai vechi de 10 ani.

 
(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)

Costurile şi eficienţa unui proiect eolian trebuie să ţină seama atât de preţul eolienei, cât de cele ale instalării şi întreţinerii acesteia, precum şi de cel al vânzării energiei. O eoliană este scumpă. Trebuiesc realizate încă progrese economice pentru a se putea asigura resursele dezvoltării eolienelor. Se estimează că instalarea unui kW eolian, costă aproximativ 1000 Euro. Progresele tehnologice şi producţia în creştere de eoliene din ultimii ani permit reducerea constantă a preţului estimat. Preţul unui kWh depinde de preţul instalării eolienei, ca şi de cantitatea de energie produsă anual. Acest preţ variază în funcţie de locaţie şi scade pe măsura dezvoltării tehnologie.
În Germania şi Danemarca, investitorii sunt fie mari grupuri industriale, fie particulari sau agricultori. Această particularitate tinde să implice populaţia în dezvoltarea eolienelor. Energia eoliană este percepută ca o cale de diversificare a producţiei agricole. În Danemarca, 100 000 de familii deţin acţiuni în energia eoliană. Filiera eoliană a permis, de asemenea, crearea de locuri de muncă în diverse sectoare, ca cele de producere a eolienelor şi a componentelor acestora, instalării eolienelor, exploatării şi întreţinerii, precum şi în domeniul cercetării şi dezvoltării. Se înregistrează peste 15 000 de angajaţi în Danemarca şi 30 000 în Germania, direct sau indirect implicaţi în filiera eoliană.

Perspective

Energia eoliană este considerată ca una din opţiunile cele mai durabile dintre variantele viitorului, resursele vântului fiind imense. Se estimează că energia eoliană recuperabilă la nivel mondial se situează la aproximativ 53 000 TWh (TerraWattoră), ceea ce reprezintă de 4 ori mai mult decât consumul mondial actual de electricitate.
În Europa, potenţialul este suficient pentru asigurarea a cel puţin 20% din necesarul de energie electrică până în 2020, mai ales dacă se ia în considerare noul potenţial offshore.

Responsabil site: Damien Grenier | Responsabil tematică: Benoît Robyns | Realizare: François Gionco | © e-lee.net
Ultima actualizare: 30 septembrie 2005 | Responsabil versiunea română: Sergiu Ivanov